Un animal de aproximativ un milimetru poate rezista unor condiții care ar ucide rapid multe alte viețuitoare. Tardigradele, cunoscute și ca „urși de apă”, au supraviețuit inclusiv expunerii la mediul spațial, într-un experiment realizat în 2007.
Animale mici, întâlnite și în mușchi
Tardigradele sunt nevertebrate cu opt picioare. Nu trebuie căutate doar în locuri extreme: ele se găsesc și în peliculele de apă din mușchi și licheni, inclusiv în regiuni cu climă temperată. Pentru a se hrăni, a crește și a se reproduce, au nevoie de apă.
Când mediul se usucă, unele tardigrade își pierd aproape toată apa din corp și intră într-o stare numită criptobioză. Activitatea organismului se reduce drastic, iar revenirea condițiilor favorabile poate permite reluarea vieții active. American Museum of Natural History explică acest mecanism de supraviețuire.
Ce s-a întâmplat în experimentul spațial
În septembrie 2007, misiunea Foton-M3 a transportat aproximativ 3.000 de tardigrade într-un zbor orbital de 12 zile. Experimentul TARDIS a testat rezistența unor exemplare deshidratate la condițiile din afara vehiculului spațial.
Agenția Spațială Europeană a prezentat supraviețuirea acestor animale drept un rezultat important pentru studiul limitelor vieții. Animalele fuseseră trimise de cercetători de pe Pământ; experimentul nu a descoperit viețuitoare originare din spațiu.
Rezistența are limite
Rezultatele nu înseamnă că orice tardigradă poate trăi activ, la nesfârșit, în vid. În comunicatul cercetătorilor publicat în 2008, coordonatorul Ingemar Jönsson preciza că radiația ultravioletă era dăunătoare, chiar dacă unele exemplare supraviețuiseră și acestei expuneri.
Diferența esențială este între viața activă și supraviețuirea într-o stare de repaus. Tocmai păstrarea structurilor celulare în timpul deshidratării, urmată de revenirea la activitate, face tardigradele interesante pentru biologi.
Credit imagine: Milnesium tardigradum în stare activă, microscopie electronică. Imagine: Schokraie E. și colaboratorii (2012), Wikimedia Commons, CC BY 2.5.
